duminică, 14 august 2016

Nina Dobrev, ”în discuții” pentru a se întoarce în ”Jurnalele vampirilor


Ieșirea din serialul pentru adolescenți ”Jurnalele Vampirilor” a actriței Nina Dobrev i-a întristat pe mulți. De aceea, pentru sezonul final, se dorește întoarcerea actriței.

Președintele Mark Pedowitz a declarat în fața reporterilor, prezenți la o conferința de presă ce a avut loc, ieri, în Los Angeles, că a contactat-o deja pe Nina Dobrev pentru a-i propune să se întoarcă în ultimul sezon al celebrului serial. Totuși, acesta n-a precizat în câte episoade ar trebui să apară actrița, nici care a fost răspunsul ei. ”Purtăm discuții cu Nina. Ne-ar plăcea s-o avem din nou printre noi.”, a declarat acesta.

Totuși, Mark a menționat că dacă lucrurile nu se aranjează cu Nina, scenarista, Julie Plec, a plănuit un final surprinzător, care va fi pe placul fanilor.

Ce-i drept, și noi am spera ca Nina să accepte să joace în ultimul sezon al acestui serial, deși suntem puțin sceptici. De când a plecat din serial, actrița a apărut în pelicule precum ”Crash Pad”, ”xXx: Return of Xander Cage”, care sunt acum în post-producție, și filmul ”Flatliners”, la care filmează în prezent.

Amintim că-n timpul sesiunii Comic-Con, de luna trecută, din San Diego, s-a anunțat că serialul se va încheia cu cel de-al optulea sezon. Până una-alta, pe 21 octombrie, serialul „Jurnalele Vampirilor„ va reveni cu Ian Somerhalder și Paul Wesley în rolurile principale.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu